VIDEO | Marcel Boloș spune că am putea închide 2023 cu un deficit de 5,7% din PIB / Ținta urmărită era 5,5%

Publicat: 08/01/2024, 18:01

Ministrul Finanțelor Publice Marcel Boloș a anunțat, luni, că România ar putea încheia anul 2023 cu un deficit bugetar sub 5,7%. Boloș a mai spus că cifra estimată era de 5,9% din PIB.

Deficitul bugetar estimat era de 5,9%. Calculele ne arată că stăm mult mai bine, sub 5,7%, ca să spun aşa. Dar aveţi răbdare. În conferinţa de presă următoare o să vă prezint și datele din contul de execuție bugetară, pentru că ne apropiem de final pe partea de regularizări pe care le avem de făcut, astfel încât să nu vă dau cifre care bântuie după aceea”, a spus Boloş.

În octombrie 2023, în lin proces de negociere cu Comisia Europeană, ministrul Finanțelor spunea că ținta urmărită este de 5,5%.

Într-adevăr, avem un angajament faţă de Comisie de 4.4% din PIB prevăzut în Programul de Convergenţă care înseamnă circa 70 de miliarde de lei pentru deficitul bugetar. Noi în discuţiile cu Comisia Europeană, ţinta pe care o urmărim e 5.5% din PIB, ceea ce înseamnă o deviaţie aproape cu 1% din programul asumat împreună cu Executivul UE. De aceea, pentru ca această ţintă să fie atinsă e nevoie de controlul strict al cheltuielilor, pentru a nu genera probleme cu programele de investiţii în derulare cu fonduri europene”, a explicat Boloş, în octombrie.

Pe 30 decembrie, în conferința în care a prezentat e-Factura, Boloș se arăta mulțumit de cum arătau cifrele.

Azi noapte, la ora 2:00, am terminat ultimele calcule privind stadiul execuției bugetare şi datele preliminare financiare pentru anul 2023. Datele arată destul de bine, sigur, nu aşa cum le-am fi dorit, dar este un sfârșit de an bun pentru țara noastră și premisele pentru ca investițiile din fonduri europene, foarte importante în România, să poată continua şi în anul 2024”, spus miistrul atunci.

Întrebat, luni, prin ce va fi diferit acest an faţă de 2023 şi de ce ar avea încredere în România partenerii internaţionali, Marcel Boloş a menționat trei lucruri: Legea privind măsurile fiscal-bugetare, combaterea evaziunii fiscale și veniturile din digitalizare.

Intrarea în vigoare a noii Legi privind măsurile fiscal-bugetare. Să nu uităm, este Legea 296/2023, care a avut o intrare în vigoare cu data de 1 noiembrie, când facilităţile privind CASS-ul la IT, construcţii, industria agroalimentară au fost eliminate şi, de asemenea, a avut loc creşterea salariului minim pe economie. După care, a doua intrare în vigoare este cu data de 1 ianuarie, cu actualizarea accizelor sau introducerea accizelor pentru băuturile care conţin zahăr sau TVA pentru produsele cu un conţinut de zahăr mai mare de 10 grame la 100 de miligrame. Şi, sigur, mai avem partea de impozit minim pe cifra de afaceri şi componentele de măsuri care au fost luate pentru microîntreprinderi. (…) După aceea, avem a doua componentă, combaterea evaziunii fiscale. Să nu uităm că avem, pe lângă măsurile care privesc sancţionarea faptelor de natură contravenţională în domeniul evaziunii fiscale, şi proiectul de lege care aşteaptă controlul Curţii Constituţionale cu sporul de pedepse împreună cu sancţionarea drastică a celor care săvârşesc fapte de evaziune fiscală în domeniul TVA.

Potrivit acestuia, al treilea lucru diferit în 2024 vizează veniturile din digitalizare, respectiv modulul eTransport şi declaraţia de transport, eFactura şi implementarea scannerelor în vămi.

Sursa: Mediafax foto

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Ce va ajunge Klaus Iohannis când nu va mai fi președinte? Scenariul lui Ion Cristoiu / Nicolae Ciucă devine interimar la Cotroceni

Cum poţi să ieşi la pensie mai DEVREME cu cinci ani. Explicația ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Răsturnare de situație în cazul elevului agresat sexual în toaleta unei școli din București. Ce...
Cât costă rochia pe care Andreea Esca a purtat-o la nunta Roxanei Hulpe. Ținuta a...
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a schimbat nu...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
După ce a fost declarată moartă, o femeie a început să respire în timp ce...
BREAKING | A murit legenda lăutarilor din România!
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o...
Informaţii revoltătoare în cazul românilor luaţi de ape în Italia. Patrizia a sunat de patru...
A fost declarată decedată, dar a început să miște la morgă. Cazul care a șocat...
„Trăim cu speranţă, cu nădejdea că încă Cristian ar mai fi în viaţă” Căutările se...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Cât costă în România cel mai ieftin SUV SsangYong? RIVAL pt. Duster
Rusia ameninţă că va ataca instructorii militari occidentali din Ucraina: "Nu contează dacă sunt francezi...
Ceva CIUDAT se întâmplă chiar în centrul galaxiei Calea Lactee
Schimbare majoră pentru românii cu BULETIN. Vor fi VERIFICAȚI
Patrocle, cățelul care a frânt inimile românilor cu dispariția lui, a fost găsit după 2...
VIDEO Flavius, filmat cum se îneacă! "Băiatul a strigat, nu l-a băgat nimeni în seamă"
Cuza, mărturisiri despre momentul în care s-a angajat prima dată, atunci când mama lui nu...
Final fericit pentru Patrocle! Cățelul dispărut în București este în drum spre casă, după patru...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
România are tot mai puțini copii! Numărul de nașteri din 2023, cel mai mic din...
×